Lacrimile – de Lucian Blaga

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
“Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi – lumina lor mă doare”.

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete – lacrimile.

Incoming search terms:

  • lacrimile de lucian blaga comentariu
  • lucian blaga lacrimile comentariu
  • lacrimile de lucian blaga comentariu literar
  • lucian blaga lacrimile comentariu literar
  • lucian blaga lacrimile varianta
  • lacrimile de lucian blaga semnificatia titlului
  • semnificatia titlului lacrimile de lucian blaga
  • Poezia Lacrimile comentariu
  • lacrimile de lucian blaga motive literare
  • Lacrimile de LUcian Blaga

Speak Your Mind

*


*


Pagina 1 din 11