Alexandru Lăpuşneanul – C. Negruzzi

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul a fost inclusă în volumul Păcatele tinereţilor (1857). Volumul cuprinde o diversitate de specii şi formule literare: proză memorialistică – Cum am învăţat româneşte, nuvele romantice – Zoe, o poemă istorică – Aprodul Purice, satire – Reţetă, proză epistolară – Negru pe alb, schiţe de moravuri şi nuvela istorică – Alexandru Lăpuşneanul. Aceasta este prima nuvelă istorică din literatura română, deschizând seria scrierilor inspirate din trecut, de la Mihnea Vodă cel Rău de Al. Odobescu şi până la romanul istoric sadovenian. De asemenea, nuvela poate fi citită şi din perspectiva modernă, ca o parabolă despre vină şi pedeapsă, despre destin şi damnare, despre urmările pe care le pot avea actele unui conducător, atunci când la baza lor stă un sâmbure demenţial.

Publicată în 1840, în revista Dacia literară, nuvela constituie o aplicare a cunoscutelor principii enunţate în Introducţie… Sursele de inspiraţie le-au constituit Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche (capitolul intitulat Când au omorât Alixandru Vodă 47 de boieri) şi cronica lui Nicolae Costin. Un rol deosebit îi revine imaginaţiei autorului, care creează impresia că unele episoade au putut să se întâmple exact aşa cum sunt descrise. Cea dintâi calitate a nuvelei constă în faptul că autorul, pornind de la sursele istorice sărace, a creat o acţiune densă, cu un ritm alert, în care întâmplările sunt memorabile, iar personajele sunt puternic individualizate.

Tema operei este cea de-a II-a domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, în Moldova. Privită mai atent, tema acestei nuvele o constituie puterea şi consecinţele pe care le are, în plan istoric, deţinerea acesteia de către un tiran.

Titlul nuvelei este numele personajului principal, proiecţie romantică a unei figuri istorice reale. Sursa de inspiraţie, tema şi titlul încadrează această operă în categoria nuvelelor istorice.

Sub raport compoziţional, evenimentele narate sunt dispuse în patru capitole simetrice, cu tot atâtea motto-uri semnificative şi cu o gradaţie dramatică. Conflictul nuvelei îmbracă două forme:

  • Există un conflict exterior între protagonist şi personajele antagoniste (boieri, doamna Ruxanda, Moţoc), evoluând în mod gradat până în momentul linşării lui Moţoc de către mulţime. Acest conflict se prelungeşte până la otrăvirea voievodului de către doamna Ruxanda. Scena în care Spancioc şi Stroici asistă la chinurile voievodului demonstrează că duşmănia dintre Lăpuşneanu şi boieri era la fel de puternică.
  •  Acut este şi conflictul interior determinat de „dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti”. Sub imperiul acestuia, cel care fusese sortit să-şi poarte blestemul setei de sânge, apare ca un personaj tragic, sfâşiat de propria sa alcătuire sufletească.   

Prima parte a nuvelei, în care este înfăţişată întoarcerea voievodului şi întâlnirea sa cu cei patru boieri, constituie expoziţiunea. În moto-ul primului capitol – „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau…” – se aude vocea domnitorului şi iese în evidenţă setea lui de putere. Din acest moment, în termeni moderni, puterea va deveni un adevărat „personaj” cu ajutorul căruia Lăpuşneanul îşi va îndeplini „osânda” de a vărsa sânge. Setea de putere şi dorinţa de răzbunare constituie intriga nuvelei.

În partea a doua, de teamă să nu-şi piardă puterea (tronul), voievodul îşi începe seria actelor sale demenţiale: arde cetăţile, confiscă averile boierilor şi îi omoară pe mulţi dintre ei, cu şi fără motiv. Priveliştea sângeroasă a capetelor care rânjesc sinistru domină emblematic capitolul al doilea. Într-una din zile, o văduvă al cărei bărbat fusese ucis de curând, o opreşte pe stradă pe doamna Ruxanda, cerându-i să intervină pentru a se curma vărsarea de sânge: „Ai să dai samă, doamnă! (…) că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii…” De data aceasta,  puterea se oglindeşte tragic în sufletul unei văduve, în ale cărei cuvinte vina voievodului cere pedeapsa cerească: „Ai să dai samă, doamnă!” constituie cel de-al doilea moto al nuvelei.

Partea a treia a nuvelei, cu tot cortegiul de întâmplări care îl formează, constituie desfăşurarea acţiunii. Capitolul al treilea este centrat pe momentul culminant al acţiunii: uciderea celor 47 de boieri. Pregătită minuţios şi în taină, aceasta este prefaţată de sosirea domnului la mitropolie (unde fuseseră chemaţi toţi boierii). Îmbrăcat „cu toată pompa domnească” şi purtând pe cap coroana Paleologilor, vicleanul domnitor mimează evlavia închinându-se la icoane şi la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Apoi, ţine în faţa boierilor o „deşanţată cuvântare” în care îşi cere iertare pentru relele săvârşite, totul încheindu-se cu invitarea acestora la un ospăţ, la curtea domnească. Spancioc şi Stroici, presimţind primejdia, fug în Polonia, dar ceilalţi boieri, ignorând oştile numeroase care umpleau curtea domnească, intră în palat. La sfârşitul ospăţului, conform unui scenariu alcătuit iniţial cu sânge rece, 47 de boieri sunt omorâţi de mercenarii domnitorului travestiţi în slujitori. În timpul măcelului, Lăpuşneanul „luase pre Moţoc de mână şi se trăsese lângă o fereastră deschisă, de unde privea măcelăria ce începuse. El râdea: iar Moţoc silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simţea părul zburlindu-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.” Între timp, mulţimea se adunase la porţi şi ameninţa să intre în curtea paltului. Când armaşul trimis de Vodă îi întreabă ce vor, oamenii sunt descumpăniţi, dar numele lui Moţoc aprinde spiritele şi toate vocile se unesc strigând: „Capul lui Moţoc vrem!” Abilul voievod le satisface dorinţa, pentru că sunt „proşti, dar mulţi”, şi Moţoc este aruncat în mulţimea care îl sfâşie. Din capetele boierilor ucişi, Lăpuşneanul face o piramidă pe care i-o arată doamnei ca „leac de frică”. Al treilea moto – „Capul lui Moţoc vrem!” constituie tot o oglindire a puterii în conştiinţa mulţimii care şi-o reprezintă printr-un substitut: Moţoc.

În al patrulea moto – „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” se aude, din nou, vocea voievodului. Cel care „năzuise după mântuire” se refugiase în cetatea Hotinului şi, bolnav fiind, se călugărise de teama iadului. Trezit din leşin, îşi reia „osânda” întoarsă asupra propriului sânge, ameninţând că-l va ucide pe fiul său, Bogdan. Obligată să aleagă între soţi şi fiu, doamna Ruxanda îi dă celui dintâi otrava adusă de Spancioc şi de Stroici. Moartea lui Lăpuşneanul constituie deznodământul nuvelei.

Valoarea artistică a nuvelei lui C. Negruzzi se păstrează indiferent de trecerea timpului. Pe bună dreptate, G. Călinescu afirma că aceasta „ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.”

Incoming search terms:

  • alexandru lapusneanu tema
  • alexandru lapusneanu
  • tema alexandru lapusneanu
  • tema nuvelei alexandru lapusneanu
  • alexandru lapusneanul tema
  • titlul nuvelei alexandru lapusneanu
  • alexandru lapusneanu titlu
  • titlul alexandru lapusneanul
  • alexandru lapusneanul titlul
  • tema nuvelei alexandru lapusneanul

Speak Your Mind

*


*


Pagina 1 din 11